COMUNA BERZOVIA
Județul Caraș-Severin
ISTORIC
BERZOVIA
După cum atestă numeroase izvoare istorice, meleagurile Berzoviei au fost locuite încă din cele mai vechi timpuri, existând dovezi de necontestat ale existenței în zonă a unor așezări. Aceste dovezi se semnalează încă din prima epoca a fierului, dar cele mai numeroase apar în perioada ocupației romane în Dacia.
Numărul cercetărilor asupra Berzoviei se înmulțesc spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Astfel, directorul muzeului din Deva, Gabor Teglas publică un studiu despre o statueta romana din bronz descoperită la Berzovia.
În 1923, în revista muzeului din Timișoara Gemina, profesorul Lugojan Traian Simu a publicat o lucrare cu titlul “Drumuri și cetăți romane în Banat, în care a semnalat și antichitatile descoperite la Berzovia.
In 1929, inginerul Adam Cucu a adus de la Berzovia la Muzeul din Timișoara, mai multe cărămizi romane ce purtau inscripția Legiunii III Flavia Felix, semnalând și urme ale unor gospodării (Iosif Știopu, ce Iocuia în Iocalitatea Berzovia la numarul 337) pe temeliile unor construcții romane.
Informații despre Berzovia sunt oferite și de istoricul I. Lotreanu în lucrarea “Monografia Banatului și de Ioachim Miloia, între 1936-1937.
Între 1960-1964, profesorul Marius Moga împreună cu profesorul reșițean Octavian Răuț au întreprins primele săpături arheologice la Berzovia constituind la Reșița un fond de obiecte muzeale pentru muzeul deschis în 1962.
În perioada 1965-1968, au fost întreprinse cercetări arheologice conduse de profesorul Dumitru Protase, reluate apoi de M. Moga și F. Medeleț și continuate in 1972. Cercetările arheologice au lost reluate în 1998 – 1999 sub conducerea lui F. Medeleț, O. Bozu, A. Fluture, continuând până în prezent.
Conform lui Virgil Birou, care în lucrarea sa “Oameni și Iocuri din Banat” nu uită să amintească și Berzovia, “edificiile aveau aceeași împărțire, ca și cele din Pompei, cu periatii, cu calidarium și frigidarium, cu tot confortul unei civilizatii avansate.” S-a dezgropat vatra orașului, coridoare, bolți, fundații, scări, apeducte și canalizări, temple și vile, ustensile de fier și vase de pamânt, găsindu-se chiar și închisoarea.
Virgil Birou a afirmat ca “multă cerneală s-a vărsat pentru a stabili dacă stravechiul Bersobis datează numai din timpurile invaziei Romanilor în Dacia, sau originea lui se pierde în negura timpurilor dacice sau agatirșe”. Arheologii și istoricii au afirmat că faza a II-a a culturii Tisa este atestată și în Banat, iar în straturile de cultură materială aparținând neoliticului tardiv s-au descoperit o serie de forme ceramice deosebite de cele cunoscute din alte așezări. Așadar, numeroasele stațiuni arheologice, bogate în urme, printre care este amintim și Berzovia sunt mărturii ce dovedesc că “sfârșitul neoliticului nu s-a produs în condițiile dispariției populației de pe teritoriul în care a evoluat Vinca –Turdaș.
La fel ca și în numeroase așezări din judetul Caraș-Severin și la Berzovia, cercetarile arheologice au scos la iveală urme și așezări din prima epocă a fierului.
În vatra satului, cele mai vechi urme descoperite sunt câteva fragmente ceramice neolitice, aparținând neoliticului timpuriu și târziu. S-au semnalat de asemenea urmele unor așezări din prima epocă a fierului, atât la Berzovia cât și la Fizeg, sat aparținător comunei, dovedind larga difuziune a culturilor apartinând acestei perioade, când se pun bazele viitoarei civilizații daco-getice.
Dovezi materiale despre existența unor așezări daco-getice, datând dinainte de cucerirea romană, au legit la iveală atât la Berzovia cât și la Fizeg, printre materialele arheologice găsite se numără fragmentele ceramice, aparținând unor vase de lucrate cu mâna sau la roata (obișnuita ceașcă dacică – cățuia – frecventă în toate așezările cunoscute de pe teritoriul Romaniei).
De asemenea, s-a descoperit încă din secolul trecut un coif din bronz, de tip greco-iliric, păstrat până după al doilea razboi mondial într-o colecție particulara, specialiștii considerând că a aparținut unei căpetenii locale, daco-getice. Astazi este păstrat la muzeul din Reșita.
În hotarul comunei a lost descoperită o cantitate însemnată de zgură de fier, provenind de la cuptoarele dacice. Materia primă folosită de daci, ale căror urme s-au descoperit și la Ramna și Bocșa era obținută fie prin exploatarea minereurilor de fier existente în zona apropiată (Ocna de Fier, Dognecea), “fie din pungile de minereu de fier aluvionar, care, în epoca respectivă existau chiar în hotarul așezărilor.”
Unele surse, vorbesc despre existența, în anul 102, a unei cetăți dacice (din zidurile căreia a rămas doar fundația) din pământ și lemn pe teritoriul comunei, care purta denumirea de cetatea Doca și a fost cucerită de către împăratul Traian în primul război daco-roman.
După cucerirea Daciei de către romani, în urma celui de-al doilea război daco-roman, din 105-106, cetatea a fost distrusă și pe ruinele ei s-a construit un castru de mari dimensiuni ce se întindea pe o suprafață de 20 ha, în jurul acesteia fiind construit orașul civil Berzobis. Descoperirea unor fragmente dacice în interiorul castrului și în vecinătate atestă prezența dacilor și în acest castru roman la fel ca și în celelalte orașe romane.
Castrul roman Berzobis
După anul 106, implantarea stăpânirii în Banat este asigurată de două salbe de castre, care începând de la Dunăre se înșira pe marginea dealurilor vestice și pe culoarul Timiș-Cerna, instituind controtul atât asupra zonei de câmpie, cât și asupra celei montane. Aceste castre au constituit linia exterioară de apărare în Banat.
Încheierea războaielor care au dus la cucerirea Daciei de către romani (101-102, 105-106) a marcat începutul unei noi perioade din istoria societății de pe teritoriul tării, care a condus la intensificarea vieții economice și ridicarea culturii materiale și spirituale.
Pe vechile vetre băștinașe au apărut orașe noi. Izvoarele literare antice, mărturiile epigrafice și numismatice, urmele romane prezente până azi în numeroase locuri, corelate cu rezultatele unor cercetări sistematice, întreprinse începând din anii 1960-1961 în nurneroase Iocalități din județul Caraș-Severin, printre care și Berzovia, dovedesc că teritoriul județului a făcut parte din provincia Dacia Romana, prezentând toate semnele înfloririi unei civilizații înaintate.
Există suficiente dovezi care demonstrează că în apropierea vechilor așezări dacice, cum este și Berzovia, au fost întemeiate noi așezări romane, au fost ridicate clădiri impunătoare din piatră și cărămidă, s-au așezat monumente cioplite din piatră sau marmură, numeroasele inscripții în limba latină dovedind o relativă răspândire a scrisului.
Așezarea romană de la Berzovia era un castru de legiune, fortificat cu val de pământ și șanțuri, având dimensiunile de 490 m x 410 m. Conform arheologului Alexandru Fluture acesta a fost primul mare castru ridicat de armata romană în primul război de cucerire a Daciei.
Astfel, Castrul Berzobis, trecut în vechime pe hărțile Imperiului Roman, se află în vatra satului. Construcția militară a fost până în anul 119 d. Hr. garnizoana legiunii a IV-a Flavia Felix.
Castrul legiunii a IV-a Flavia Felix, așezarea civilă remană și o bună parte din vestigiite daco-romane datate în sec. II-IV, atât din intravilanul, cât și din extravilanul comunei sunt situate pe malul stâng al râului Bârzava, la poalele Munților Dognecei, subdiviziunea piemontană Areniș, la contactul cu Câmpia de Vest a Banatului.
Castrul avea un val de pământ și palisade, iar unele clădiri de interior, între care și principia, aveau ziduri de piatră.
Cercetările au confirmat faptul că acest castru a fost ridicat în anul 101, în primul război daco-roman și a fost sediul legiunii a IV-a Flavia Felix, care a staționat aici până în 118-119.
Fiecare legiune era o armată în miniatură formată din 5600 de oameni, cetățeni romani, care îndeplineau un stadiu militar de până la 25 de ani. Legiunea a IV-A Flavia Felix a rămas cantonată la Berzobis aproape 20 de ani până după terminarea domniei împăratului Traian.
Istoricul Iocalității după plecarea unității Flavia Felix, în anul 119 nu este foarte clar. Săpăturile arheologice au mai scos la iveală și trei villae rusticae la Berzovia și una la Ramna fiind mărturie a căii prin care romanitatea a pătruns în Banat.
Descoperiri ale prezenței daco-romanilor la Berzovia nu s-au făcut însă doar în vatra satului, ci și pe șoseaua spre Gherteniș, pe malul pârâului Fizeș, în pădurea Văiegoasa, zona cantonului, pe drumul de țară spre Șoșdea, în partea de hotar denumită la Colibi.
În hotarul Berzoviei s-au găsit numeroase monede, dintre care important este tezaurul monetar de dinari republicani romani, folosiți de daci, în secolele I-II Î.Hr., iar în interiorul castrului s-au găsit monede romane de la împarații Tiberius, Nero, Vespasian, Titus, Domi țian, și Traian și din secolul al III-lea. Ormos Zsigmond în anul 1871 a publicat detalii despre fondul numismatic.
Alte piese importante descoperite sunt: o sabie romana de tip Pompei denumită gîadius, care a fost folosită în secolele I și II, care în prezent se păstrează la Muzeul Banatului din Timișoara; un coif roman, un opaiț roman, fibule, pandantive, fragmente de armuri, verigi și un vultur roman de bronz, o pensetă chirurgicală de mare complexitate, un cap de cerb din bronz, urme paleocreștine (un lanț și o candelă).
După ce Dacia a devenit provincie romană, castrul a devenit municipiu, iar fortăreața Berzobis a luat un avânt puternic. Acest lucru se datora în mare parte poziției sale pe drumul care ducea de la Arcidava (Varadia) la Tibiscum. Acest drum roman era denumit de localnici “lerina” și era lat de doi stânjeni. Se întindea până la umplutura castrului, trecând peste porțiunea de hotar a Berzoviei denumită azi Valea Popii.
Un alt element favorabil era poziția geografică, Berzobis fiind așezat la contactul dealurilor cu câmpia. Acesta era în plus și un punct strategic și cunoscut centru comercial și agricol, lucru dovedit de uneltele agricole, pluguri și sape romane, descoperite în hotarul comunei. Drumul era cunoscut și pentru comerțul pe care îl făceau etruscii, care au fost supuși de romani și care făceau comerț cu băștinașii de pe aceste meleaguri, dându-le la schimb robi, diferite produse naturale, aur, obiecte de bronz etc. primind de la daci miere, ceară, grâu, brânză, piei de animale, sate, aramă și aur.
La înflorirea comercială a orașului Berzobis a contribuit și dorința de îmbogățire a negustorilor veniți odată cu armata romană. S-au construit vile luxoase, cu încălzire centrală, temple închinate zeilor și băi publice. Din minele aflate în dealurile Bocșei, se extrăgea minereu de fier care era prelucrat în numeroasele cuptoare ale căror urme se află peste tot în jurul Berzoviei. Tot din aceste părți se aducea și aurul care contribuia la îmbogățirea rapidă a cuceritorilor romani. Despre activitatea metalurgică din această zonă de după anul 277 vorbesc numeroasele cuptoare descoperite la hotarul Berzoviei spre Gherțeniș.
În acea perioadă, viata populației dacice era dificilă. Poporul dac, care își avea rădăcinile pe aceste meleaguri încă din perioada neolitică nu a primit de bunăvoie stăpânirea romană. La apropierea armatei romane, focurile aprinse pe Cula Vârșețului și Dealul Chilli, de la Vărădia, au vestit până departe lupta. Dacii de la Berzobis au luptat și ei cu vitejie împotriva romanilor, dar numărul copleșitor de mare, disciplina și forța armatei romane au dus în final la înfrângerea acestora. În ciuda umilințelor și asupririi la care sunt supuși, dacii s-au mentinut pe aceste teritorii, doveditoare în acest sens fiind descoperirea de la Ramna, a unui cuptor, în care se afla numai ceramică dacică.
Rămânând pe meleagurile Ior, dacii se vor revoltă de căte ori vor putea împotriva exploatării, fapt atestat de cele trei nivele de ardere, groase uneori de peste jumătate de metru.
Datorită luptei poporului dac, desfășurată în interiorul provinciei și a atacurilor popoarelor migratoare, din exterior, după 165 de ani de stăpânire, împăratul Aurelian, în anul 277 a decis retragerea administrației și armatei din Dacia la sud de Dunăre.
În ciuda acestei retrageri, populația daco-romană formată în timpul stăpânirii a rămas pe loc, teritoriul Banatului rămânând un puternic cap de pod al Imperiului Roman, la nord de Dunăre. Numeroasele descoperiri epigrafice atestă folosirea curentă a limbii latine de către Iocuitori, precum și avântul pe care I-au înregistrat așezările populației daco-romane, așa cum s-a constat și la Berzovia.
Dupa părăsirea Daciei de către administrația romană au urmat vremuri tulburi ce au durat mai bine de 1000 de ani. Berzovia ca și alte așezări din țara noastra a intrat în anonimat. Odată cu modificarea condițiilor de trai au apărut și noile orânduiri feudale.
În epoca medievală, Iocalitatea nu a mai păstrat numele de Berzobis, după denumirea vechiului castru roman, ci în prima atestare documentară din această perioadă apare cu numele de Jidovini. Această este mentionată în anul 1366, cu ocazia întocmirii unei diplome redactate la Semlac de către regele maghiar Ludovic cel Mare. Prin acea diplomă regele dona cetatea Jidovini lui Benedek Neem. În ceea ce privește cele două sate apaținătoare comunei, primul a fost menționat Fizeș, în anul 1329, iar Ghertenișul este atestat documentar pentru prima oară în anul 1380, când apare cu numele de Ghertianos, cu ocazia unui proces între Csep Istvan și soția nobilului Himfy Petru.
Mai târziu aceeași Iocalitate a apărut cu numele de Zsidovin, în notițele lui Marsigli din 1690-1700. Cu toate acestea, într-un decret al lui Ladislau al V-lea, din 23 noiembrie 1457 este amintit districtul Berzava (Borzafo). Acestuia și altor 7 districte (Lugoj, Sebeș, Mehadia, Almaș, Caraș, Comiat și Ilidia), regele le-a promis mai multe privilegii.
Tot la sfârșitul secolului al XVII-lea, Iocalitatea apare sub un alt nume, cel de Sidovina, în anul 1699 și este domeniul fiscului regal, cneazul de aici depunând mărturie despre meritele lui Petru Măcicaș. Apoi în conscripția din 1717 apare satul Schidovina, cu 57 de case, aparținând districtului Vârșeț. Localitatea Jidovini mai este amintită și în lucrarea de doctorat în medicină și chirurgie a lui Papp Francisc, din I932, intitulată “Descrierea ciumei 1738-1740 în Banat”, lucrare în care Iocalitatea făcea parte dintre cele trei sate contaminate cu ciumă (Comorâște, Cacova, și Jidovini).
În anul 1796, administrația de la Viena a dispus regularizarea satulul. Această regularizare însemna sistematizare, dar pe atunci, în poltica guvernului austriac, regularizarea era folosită ca un mijloc coercitiv de gradul al II-lea, aplicat românilor bănățeni. Această procedură presupunea mutarea satului din locul lui originar într-un alt loc stabilit de stăpânire, numai din motive “urbanistice și de siguranță a Iocuitorilor…” Sătenii, fiind iubitori de glie au rămas pe loc. După o mai energică presiune asupra lor din partea guvernului austriac, regularizarea începea abia la 1803.
Mutarea vetrei satului a fost dorită de autoritațile austro-maghiare, tocmai pentru distrugerea ruinelor castrului roman, care erau urme evidente ale continuității daco-romane pe aceste meleaguri. În anul 1873, zidurile castrului sunt aruncate în aer, cu praf de pușcă, de către un antreprenor din Bocșa, pe nume Blachenti, iar piatra obținută era vândută cu 6 florini un stânjen cub.
Locatitatea Berzovia nu a fost de la început așezată pe vatra actuală. Bătrânii își amintesc de la înaintașii Ior că satul se afla înainte de 1800, în dreapta și stânga șoselei Timișoara-Reșita, în apropiere de hotarul cu satul Gherteniș și dincolo de calea ferată, lânga râpa denumită Valea Almăjenilor, dovadă în acest sens fiind crucea de piatră ridicată lângă calea ferată: Timișoara-Reșita, în apropierea cantonului, care poartă următoarea inscripție: “Aceasta sfânta cruce s-a ridicat în Iocul bisericii ruinată 1882 cu spesele maistrului și familiei sale din Bocșa Roșea A.D. George Popovici din Bocșa munteană, cu ajutorul lui Gruia Șestu ..”. Satul și-a format actuala vatră abia după 1800, iar în 1882 s-a construit noua biserică. 0 altă mărturie o constituie o piatră funerară de lângă crucea amplasată pe locul vechii biserici, unde se crede că ar fi fost înmormantat un preot.
În secolul al XVlll-lea până în primul deceniu al secolului al XIX-lea, Iocalitatea a aparținut districtului Vârșețului, după acea dată a trecut în jurisdicția Ceacovei. Înaintea revoluției din anul 1848, comuna a fost consemnată ca având Iocuitori certăreți, deoarece cu ocazia alegerii primarului din septembrie 1848 au avut loc tulburări, deoarece populația românească băștinașă din aceste Iocuri nu avea aceleași drepturi ca și celelalte naționalități.
După acele frământări, Iocalitatea a avut parte de o creștere socal-economica și culturală continuă. După ridicarea bisericii ortodoxe în 1812, în anul 1880 a fost construită, clădirea Sfatului Popular (Primăria), în 1886 s-a construit gara, iar din anul 1908 s-a dat în folosință linia ferată Berzovia-Oravița. Școala a devenit școală confesională, iar în anul 1910 s-a deschis școala maghiară de stat.
Sub influența mișcărilor revoluționare din noiembrie 1918, oamenii săraci din Berzovia au trecut la împărțirea bunurilor ce aparțineau moșierilor din Iocalitate. Revolta a fost înăbușită cu forța armată, iar pentru înspaimantarea populației țăranul Stângu Achim a fost împușcat în fața primăriei, în prezența cetățenilor comunei, adunați cu forța.
În secolul at XX-lea, plin de convulsii sociale, este cunoscută activitatea preotului Alexandru (Șandru) Ogârlaci, întemnițat de către autoritățile austro-ungare, deportat și trimis în lagăr în anii primului război mondial. “Acest vrednic slujitor al Bisericii a fost unul dintre promotorii unirii cu patria mamă a Banatului, menționat fiind și pe lista participanților la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918.
După acest eveniment a urmat o perioadă de liniște, până la scandalul produs de alegerile măsluite din 1946, ce a degenerat într-un adevărat război cu împușcături, înăbușit de autoritățile comuniste.
După ce s-a dezvoltat economic în perioada comunistă, prin înființarea mai multor întreprinderi agro-industriale și înmulțirea Iocurilor de muncă, în perioada după revoluția din decembrie 1989, comuna a intrat în declin din punct de vedere social-economic prin desființarea acestor întreprinderi și creșterea numărului de șomeri. Comerțul a fost preluat de mai multe societăți comerciale și asociații familiale, iar pe plan agrar, în urma desfiintării CAP-ului, s-a format Asociația Agricolă “Frăția”, care a avut 107 asociați dispunând de o suprafață de 500 ha. După câțiva ani aceasta s-a desființat. Ca urmare a declinului social-economic, numeroase familii au ales munca în străinătate, iar persoane de alte nationalități au ales să părăsească definitiv comuna.
În ultima decadă, Iocalitatea cunoaște o perioada de revigorare, inființându-se două abatoare, s-a asfaltat drumul comunal, s-au renovat o serie de clădiri, în anul 2004 printr-un proiect SAPARD s-a introdus alimentarea cu apă în sistem centralizat, iar istoria glorioasă a comunei a fost reabilită moral.
În anul 2007, pentru prima oară la Berzovia a fost sfințită biserica ortodoxă, eveniment la care au luat parte numeroase oficialități.
Nume sub care a fost cunoscuta localitatea Berzovia:
- Berzobis
- Jidovini (1366)
- Berzava (Borzafo) 1457
- Szidovini (1690)
- Sidovina (1699)
- Schidovina (1717)
- Berzovia
Copyright© 2024 - Primaria Berzovia
Webdesign by INFOGHID.
Webdesign by INFOGHID.